M-am întâlnit de curând cu un bun prieten (Bubic rule’s :P), student în anul IV la UMF Bucureşti, băiat pasionat de altfel de tot ceea ce înseamnă medicina. Nu ştiu unii cum sunt, însă mie nu îmi plac spitalele, pastilele, farmaciile şi tot ce ţine de domeniul ăsta, încerc să le evit cât pot de mult; prietenii ştiu CUM. :)) Ei, în schimb Darius (alias Bubic) mă impresionează de fiecare dată când îmi povesteşte de cursurile de la facultate, de stagiatura din spital şi de examenele practice pe cadavre. :| Mie mi se îndreaptă părul când îl ascult, dar lui îi sclipesc ochii şi nu conteneşte să-mi spună că îi place, pentru el nu e greu, învaţă cu drag, cu gândul că peste ceva ani va putea salva vieţi. :-) Şi vă asigur că exact aşa este, în sesiune nu îl scoţi afară nici dacă e Apocalipsă, stă lipit de cărţile alea anatomice. E de apreciat, păcat însă că nu toţi viitorii « doctori » sunt la fel de împătimiţi. De data asta ascultându-l, mi-am adus aminte de o întâmplare de pe vremea când evoluam la Universitatea de Vest – Timişoara. Chiar am scris un editorial la momentul ăla şi nu mă abţin să nu vi-l destăinui şi vouă:
“În seara asta nu pot să ajung la băută, primesc banii de acasă. Da, pentru mâine la Interne… şi nu mai ies din cămin, merg să joc cărţi la băieţi”. Aşa sună o convorbire pe palierul unui cămin de medicină, în sesiune. Mai trage o dată din ţigară şi spune sec: “Da, 400 de euroi”. Mai trag şi eu… cu urechea şi mă îndepărtez gânditoare ca o trestie. Aflu şi că nu e nebună să înveţe atât.
Se pare că în ziua de azi numai nebunii învaţă. Pe acelaşi palier, la capătul culoarului tăcută şi cenuşie aşteaptă sala de lectură, care pentru o seară de vineri este destul de plină. Totuşi mai sunt “nebuni” care învaţă pentru Interne, Externe sau altele. Îmi caut şi eu un loc la o masă, mă aşez, dar nu mă pot concentra. Mă tot gândesc la cei 400 de euro care vor ajunge roata de rezervă a unui bolid şi care totodată vor forma în viitorul apropiat doctori.
Între îngeri şi demoni de toate vârstele, sistemul românesc universitar este o grădină culturală cu copaci gri, poluaţi de izul de mediocritate, de eterna gaură din buget, de deficienţa materialelor didactice. Trezit din somnul postdecembrist, acest tărâm intelectual îşi deschide prietenos porţile pentru toată lumea pestriţă a tranziţiei şi acordă, după remuneraţie, şanse egale tuturor: un ajutor social, o bursă în străinătate, o diplomă care să certifice ştiinţa sau, în cazurile optimiste, viitori adevăraţi profesionalişti care dovedesc că acest monstru are totuşi origini sacre.
Mi se opresc brusc bătăile inimii, mă văd întinsă pe masa de operaţie şi în faţa mea, această studentă cu bisturiul în mână, îşi aminteşte la fel de brusc că la Interne n-a apucat să înveţe pentru că era campionatul de Macao la etajul doi. Şi a doua zi, pe prima pagină cu litere de o schioapa: “Varianta feminină a doctorului Ciomu în acţiune” ! Oricum, va deveni celebră mai repede decât nebunii noştri care vor continua să se lupte cu morile de vânt, inocenţi şi curajoşi fără a întreba retoric: “Dar halatul, cât e halatul”?
Acum imi aduce un zambet pe buze acest editorial, aproape ma amuza, insa sunt convinsa ca pe Bubic chiar il infurie! Si are motive, nu? :-<
Plagiindu-i si eu pe altii, TRAIM INTR-O SOCIETATE IN CARE TOTUL ESTE DESTRAMAT sau NU NE-AM NASCUT IN LOCUL POTRIVIT! Dar de aici se nasc deja alte povesti, deci alte posturi :-)
Just wait...
2 comentarii:
Ah ma :( asta este
Da... izbire, asta e lumea in care traim.
Trimiteți un comentariu