Regrets... Remember...

One of those days when I regret
I should have been there and should have done that
One of those times that I regret
Done the things I can't forget
One of those events that I regret
Met some people and lose them back
One of those moments that I regret
Leaving me broken, scared and sad

One of the things I must remember
Life was never meant to be free from blunder
One of the days I must remember
When miracle strikes me with grand encounter
One of the events I must remember
I almost had the world to conquer
One of the moments I must remember
I had it all 'coz I didn't surrender...

Idolul meu - Adrian Mutu

Briliantul din viata mea

“Fotbalul e viaţa mea!” – Adrian Mutu
Si a mea, as putea sa il completez :P

Iar ma lepsuieste Clau, nu scap de ea si bine-mi face ca trebuie sa ma mentin pe linia de plutire cu scrisul pe blog :D Hehe, idolul meu? Hai, Clau ca sunt convinsa ca stii care e raspunsul meu :P 200% de fapt : )) Poate te roade curiozitatea sa stii cum a ajuns MUTU asa important in viata mea. Simplul fapt ca mi-am ales facultatea pe care am absolvit-o (Jurnalism) doar cu speranta ca odata o sa ajung sa-mi indelinesc visul si sa ii iau interviu lu’ Mutu cred ca spune totul J Toti cei care ma cunosc stiu de slabiciunea mea « grasa » pentru BRILIANTUL care este ADRIAN MUTU. La ora 2 noaptea daca ma trezesti sa-ti povestesc viata lui as face-o cu cea mai mare placere si m-ai ruga sa ma opresc. Fiind dinamovista (don’t HIT me) de cand mi-am luat in primire buletinul, faptul ca Mutu a trecut pe la echipa mea de suflet m-a facut sa-i urmaresc tot mai mult evolutia pitesteanului care parea promitator. Pe parcurs pot sa spun ca a ajuns o obsesie pentru mine, cumparam toate ziarele si toate revistele in care aparea, inclusiv prietenii imi aduceau materiale sa-mi completez colectia. Pe parcurs ce crestea colectia mea, a crescut si Adi ca om, ca fotbalist, a devenit Briliantul nostru, speranta romanilor pentru echipa nationala. Dar, ca orice om, a facut si greseli pe care mai apoi avea sa le plateasca cu varf si indesat. Viata personala i-a influentat foarte mult cariera si nu de multe ori in bine. De la faptul ca s-a casatorit foarte tanar (21 de ani – cu Alexandra Dinu) pana la faptul ca era categorisit drept un vanator de femei, Adi Mutu a avut parte de o viata tumultoasa. Asadar, pana aveam sa-mi dau licenta, stransesem deja destul material incat sa-l iau pe idolul meu « Studiu de caz ». Bineinteles ca toti mi-au spus ca sunt nebuna sa-mi aleg un asemenea studiu de caz pentru lucrarea mea de licenta : )) dar nu am ascultat de nimeni, si mi-am facut damblaua. Si bine am facut ca mi-a adus Mutu meu o nota cat mine de mare :X M-as intinde pe pagini intregi, dar as fi prea subiectiva sa scriu in continuare de fotbalistul meu preferat, asadar ma rezum sa dau copy paste din paginile licentei : )) :

Cine e Adi Mutu?



Adrian Mutu (n. 8 ianuarie 1979, Calinesti, Arges) este un fotbalist roman, supranumit Briliantul, aflat sub contract cu clubul ACF Firoentina. El joacă pe post de atacant sau extremă stânga pentru echipa naţională de fotbal a României. Mutu şi-a început cariera profesionistă de fotbalist la FC Argeş Piteşti (1996-1999), unde a marcat 11 goluri în 41 de jocuri, până a fost vândut pe 600.000 € (760.000$) la Dinamo Bucureşti. Perfomanţele imense ale lui Mutu au început să se vadă cu ajungerea la Dinamo. A înscris 26 de goluri în 37 de jocuri, având un rol foarte important la câştigarea campionatului şi a Cupei României de către Dinamo. Tot atunci a început să intre în vizorul presei, să pară un personaj interesant pentru mass-media. Tânarul piteştean a uimit pe mulţi cu ambiţia, talentul şi tupeul lui, deja oamenii începeau să îl cunoască, să creadă în el şi să spere la un nou rege.
În retur, a fost transferat la Internationale Milan unde nu s-a acomodat foarte bine la Inter şi a fost transferat, spre şansa lui tot în Italia, la Hellas Verona (2000-2002). A urmat sezonul lui Mutu la AC Parma care a fost cel mai prolific din cariera lui în Serie A (2002-2003). Mai putin vreau sa amintesc perioada lui in Anglia la Chelsea (2003-2004) unde, o greseala copilareasca avea sa ii marcheze intreaga viata si cariera. Cand e sa se aleaga praful… În septembrie 2004, a fost găsit pozitiv cu cocaină la un test anti-dopping. A fost suspendat 7 luni, de la data de 29 octombrie 2004 până în 18 mai 2005. Tot in 2005, Mutu a semnat un contract pe 5 ani cu gruparea torineză, Juventus (2005-2006), pe 12 ianuarie 2005, dar n-a putut să joace datorită suspendării. In vara lui 2006, Mutu a semnat cu Fiorentina unde este si in zi de astazi si de unde nu vrea sa plece prea curand. Cam asta este povestea carierei Briliantului nostru, pe care probabil o stiati deja cu totii. Mai interesant ar fi sa aflati cum a ajuns Adi sa practice acest sport si ce dificultati a intampinat in realizarea visului sau.

Unde esti copilarie?

“La vârsta de cinci ani, a furat bani de la bunicul său pentru a îşi cumpăra o minge de fotbal din piele. Trei sute de mii. Apoi, la şase ani, a plecat pur şi simplu de acasă. S-a dus cu un prieten să se înscrie la club. Dar nu l-au primit, că era prea mic. Cât a plâns… dar tot a jucat, iar la 7 ani l-au primit în sfârşit la Aripi Piteşti. Şi foarte repede a ajuns să joace la FC Argeş. Fotbalul e viaţa lui, când pierdea un meci, venea acasă şi plângea. În fotbal, acum eşti sus, acum eşti jos, dar tu trebuie să îţi vezi de drum. Şi acum se întâmplă să îl huiduie stadionul dupa ce l-a aclamat. Dar pe el nu trebuie să îl influenţeze nimic. De la prima minge de fotbal şi prima iubire, până la Adi din ziua de azi, este un drum lung. Cu două personaje a dormit Adi în pat, înainte sa ajungă la femei: cu Nancy, căţeaua şi cu mingea de fotbal. O curăţa şi o lustruia toată ziua ”, povestea mama vedetei noastre.
Piteştiul este oraşul copilăriei lui, oraşul care a dat fotbalului românesc o mare vedetă, un adevărat profesionist. În cartierul din Piteşti, Mutu se întoarce oricând cu emoţie: “Când merg la Piteşti, îmi place să mă întâlnesc cu prietenii din copilărie. Eram 17 băieţi pe scară, toţi prieteni. Ne adunam şi făceam poştă o sticlă de bere. Şi acum facem la fel când ne întâlnim. Doar cu gaşca din Piteşti mă simt Adrian cu adevărat. Jucătorul preferat al copilăriei mele a fost Michel Platini. A fost un adevărat idol pentru mine. Îmi plăcea enorm stilul său de joc, cum dribla, cum pasa şi admiram modul în care executa loviturile libere. Aveam chiar şi un tablou de 1,60 metri cu el. Dacă ar fi să aleg un jucator cu care mi-aş fi dorit să fac schimb de tricouri, l-aş alege pe Platini. Alături de Maradona şi de Pelé, a fost unul din cei mai mari fotbalişti din istorie. ”

Cele 14 norocoase versus familist convins

La un moment dat, presa a făcut chiar un top al femeilor cu care a umblat Adi Mutu, 14 la număr: Irina Neagu, Anca Nicolae, Alexandra Dinu, Laura Andreşan, Diana Munteanu, Catrinel Menghia, Rocsana Marcu, Kitty Cepraga, Ioana Popescu, Blu Cantrell, Martina Stella, Moran Atias, Aidei Yespica si in sfarsit, frumoasa Consuelo, cu care Briliantul s-a căsătorit în octombrie 2005 si cu care are o casnicie fericita.
De 4 ani incoace, avem parte de un alt Mutu, familist convins cu trei copii: Adriana Lea (3 ani) si Maya Vega (un an) din casatoria cu Consuelo şi Mario (7 ani) din prima casnicie cu Alexandra Dinu. Si lucrurile par sa se linsiteasca in tabara pitesteanului atacantului nostru

Unde fotbal nu e, nimic nu e…

Nu de puţine ori, Adi a spus că fotbalul este viaţa lui! El a vrut să demonstreze acest lucru de fiecare dată când a intrat pe teren, a vrut să ne facă să ne simţim mândrii că suntem români şi că avem un compatriot de nivelul lui.
“Fotbalul este parte din viaţa mea. Când păşesc pe gazon, mă simt foarte motivat, foarte determinat... Primul lucru la care mă gândesc este acela că în următoarele două ore din viaţa mea este important să dau tot, să mă dăruiesc pe teren. Mă concentrez doar pe ce urmează. Am ambiţia şi voinţa necesare să ies învingător de fiecare dată. Îmi doresc să evoluez cât mai bine ca să nu dezamăgesc pe nimeni. ”
De-a lungul braţului stâng al lui Adi, pornind de la încheietura mâinii nu trece neobservat un tatuaj bizar, un şir de litere mici, una sub alta. “Un giorno senza un soriso e un giorno perso. ” E lucru mare să poţi zâmbi în fiecare zi şi Adrian Mutu ştie acest lucru.

Caldura mare

I.L. Caragiale

Căldură mare

" Termometrul spune la umbră 33 de grade Celsius... Sub arşiţa soarelui, se opreşte o birje, în strada Pacienţei, la numărul 11 bis, către orele trei după-amiaz'. Un domn se dă jos din trăsură şi cu pas moleşit s-apropie de uşa marchizei, unde pune degeteul pe butonul soneriei. Sună o dată... nimic; de două, de trei... iar nimic; se razimă în buton cu degetul, pe care nu-l mai ridică... În sfârşit, un fecior vine să deschidă.
În tot ce urmează, persoanele toate păstrează un calm imperturbabil, egal şi plin de dignitate.
Domnul: Domnu-i acasă?
Feciorul: Da, dar mi-a poruncit să spui, dacă l-o căuta cineva, c-a plecat la ţară.
D. : Dumneata spune-i c-am venit eu.
F. : Nu pot, domnule.
D. : De ce?
F. : E încuiată odaia.
D. : Bate-i să deschidă.
F. : Apoi, a luat cheia la dumnealui când a plecat.
D. : Care va să zică, a plecat?
F. : Nu, domnule, n-a plecat.
D. : Amice, eşti... idiot!
F. : Ba nu, domnule.
D. : Zici că nu-i acasă.
F. : Ba-i acasă. domnule.
D. : Apoi, nu ziseşi c-a plecat?
F. : Nu, domnule, n-a plecat.
D. : Atunci e acasă.
F. : Ba nu, da n-a plecat la ţară, a ieşit aşa.
D. : Unde?
F. : În oraş!
D. : Unde?!
F. : În Bucureşti.
D. : Atunci să-i spui c-am venit eu.
F. : Cum vă cheama pe dv.?
D. : Ce-ţi pasă?
F. : Ca să-i spui.
D. : Ce să-i spui? de unde ştii ce să-i spui, daca nu ţi-am spus ce să-i spui? Stai, întâi să-ţi spun; nu te repezi... Să-i spui când s-o-ntoarce că l-a căutat...
F. : Cine?
D. : Eu.
F. : Numele dv.?...
D. : Destul, atâta! mă cunoaşte dumnealui... suntem prieteni...
F. : Bine, domnule.
D. : Ai înţeles?
F. : Am înţeles.
D. : A!... Spune-i că să ne-ntâlnim negreşit.
F. : Unde?
D. : Ştie dumnealui... Da să vie neapărat.
F. : Când?
D. : Când o putea.
F. : Prea bine.
D. : Ai înţeles?
F. : Am înţeles.
D. : A!... şi dacă vede pe amicul nostru...
F. : Care amic?
D. : Ştie dumnealui!... să-i spuie că nu s-a putut reuşi cu afacerea ştiută nimic, fiindcă am vorbit cu persoana... Nu uita!
F. : Se poate să uit?
D. : ...şi zice că acuma e prea târziu, dacă n-a venit la vreme; căci dacă venea măcar cu câteva zile înainte, altă vorbă!... poate că s-ar fi putut... Ţine minte!
F. : Ţiu, domnule...
D. : ...deoarece nu plecase încă mătuşa persoanei care s-a dus pentru ca să dea arvună tutorelui minorilor, şi el nu aflase încă, deoarece nu-i spusese nepotul cucoanei, cu care era afacerea ca şi terminată, dacă mai avea răbdare până luni seara, când trebuie neapărat să se-ntoarcă avocatul, fiindcă s-a dus cu o hotărnicie; dar acuma, cu regret, este imposibil din mai multe puncte de vedere, care le ştie dumnealui... Aşa să-i spui.
F. : Bine, domnule...
Domnul pleacă... Feciorul dă să-nchiză... Domnul se-ntoarce.
D. : A!...ştii ce? nu-i spune nimic, fiincă poate nu ţii minte exact persoanele. Trec eu mai bine deseară să-i spui... La câte vine d. Costică seara la masă?
F. : Care d. Costică?
D. : Stăpânu-tău.
F. : Care stăpân, domnule?
D. : Al tău... d. Costică.
F. : Pe stăpânu-meu nu-l cheama d. Costică, e propitar...
D. : Ei! şi dacă-i propitar?
F. : Îl cheamă d. Popescu.
D. : Şi mai cum?
F. : Cum, mai cum?
D. : Fireşte... Popescu, propitar... bine... şi mai cum?
F. : Nu pot să ştiu.
D. : Nu-l cheamă Costică Popescu?
F. : Nu.
D. : Nu se poate.
F. : Ba da, domnule.
D. : Apoi vezi?
F. : Ce să văz?
D. : Îl cheamă Costică?
F. : Ba, Mitică.
D. : Mitică?... peste poate!... Ce stradă e aici?
F. : Numarul 11 bis...
D. : Nu e vorba de 11 bis...
F. : A zis domnul că nu vrea să pună 13, că e fatal.
D. : N-are-a face 13... Eu te-ntreb de stradă. Ce stradă e asta?
F. : Strada Pacienţii...
D. : Strada Pacienţii?... imposibil!
F. : Nu, domnule, e strada Pacienţii.
D. : Atunci, nu e asta.
F. : Ba-i asta.
D. : Nu.
F. : Ba da.
D. : Eu caut din contră strada Sapienţii, 11 bis, strada Sapienţii, d. Costică Popescu.
F. : Aşa?
D. : Aşa.
F. : Atunci, nu e aici.
D. : Foarte bine.
Domnul pleacă şi merge la birje. Birjarul doarme pe capră. Caii dorm la oişte.
Domnul: Haide, birjar!
Birjarul: Nu slobod... este mustiriu, mo roc...
D. : Care mustiriu?
B. : Nu ştii la mine, mo roc...
D. : De unde l-ai luat?
B. : Ghe acolo, mo roc...
D. : Apoi, nu sunt eu?
B. : Ie! la domnu este, mo roc...
Domnul suie... Birjarul trage bice... Caii se deşteaptă şi pornesc. Domnul se ridică-n picioare, la ceafa birjarului.
D. : Ascultă-mă; ştii dumneata unde e strada Pacienţii?
B. : Ala nu ştii, mo roc...
O babă trece. Domnul opreşte birja.
Domnul: Mă rog, jupăneasă, ştii dumneata unde e strada Pacienţii?
Baba: Asta e, măiculiţă.
D. : Ei, aş!... Teribil e de ramolită!... Mână-nainte, birjar!
Birja porneşte, Domnul face semn să oprească la o băcănioară în colţ, unde pe prag moţăie la umbră un băiat cu şorţul verde.
Domnul: Tânărule, ce stradă e asta?
Baiatul: Strada Pacienţii...
D. : Eşti un prost!... Înainte, birjar!
Birja merge încă o bucată bună... Un sergent de stradă stă pe o bancă la poarta unei curţi mari. S-a descălţat de cizme, să-şi răcorească picioarele. Domnul face semn; birja opreşte.
Domnul: Sergent!
Sergentul: Ordonaţi!
D. : Mă rog, nu ştii dumneata unde e strada Pacienţii?
S. : Chiar asta e.
D. : Imposibil.
S. : Da domnule, asta e.
D. : ...la d. Popescu, numărul 11 bis...
S. : Ei, da, mai în sus, pe mâna stângă, nişte case galbene-n curte, cu marchiză.
D. : A!... Atunci feciorul e un stupid!... Mersi!... Întoarce, birjar! "

"Moftul român", 1901, 18 mai; vol. Momente (1901), Momente, schiţe, amintiri (1908)

Mare ti-e gradina, Doamne...

Se spune ca razbunarea e dulce!

Acum o saptamana… eu cu mine, dupa o zi de munca, in drum spre casa. Inainte sa va impartasesc cele se urmeaza, tin sa va spun ca usa de la intrare in bloc este foarte problematica si hotarata sa nu se lase deschisa daca nu stii s-o abordezi cu subtilitate, s-o deschizi precum hotii seifurile. Spre fericirea noastra, a locatarilor de la apartamentul 20 :P , nici macar Sfantul interfon nu functioneaza, asadar intrarea in scara blocului are loc doar daca din greseala ajungi acasa in acelasi timp cu o alta persoana care intra sau iese din bloc, sau din mila celor care raspund la interfon cu aceeasi bunavointa de fiecare data: "Aaaa, vecinii? Iar nu puteti sa deschideti usa?!? " Credeti-ma ca oricat as incerca, cu toata rabdarea mea care nu este, nu reusesc sa deschid usa aia nenorocita :D
Sa revin… eu in drum spre casa, de fapt ajunsa deja in fata blocului, cand ce-mi vad ochii? Sa sari in sus de bucurie, nu alta deoarece cu cativa metri inainte sa ajung la usa, observ cum iese din scara, vecina de la 1. Nu apuc bine sa ma bucur ca o si vad cum tranteste usa in urma ei si in fata mea!!! Colac peste pupaza, imi si arunca o privire de ma asteptam sa ma transform in stana pe loc. Blocata eu, blocata usa, ma pun pe treaba si incerc sa ginesc smecheria. Nicio sansa, no more, no more, dar mor! Insa, norocul imi surade (cu toti dintii) si dupa 10 minute de nervi, sudoare, injuraturi destinate vecinei de la 1 si etc, vad cum coboara falnic un vecin. Dupa ce-mi deschide usa si ii fac plecaciuni, plec resemnata catre lift si cu o sete de razbunare de zile mari in vene.
Astazi… tot eu cu mine, acelasi loc, aceeasi problema, aceleasi personaje doar ca de data asta de cealalta parte a baricadei/a usii :)) Asadar, pe seara, iesind din bloc, pe cine vad traversand strada, venind fortoasa (chiar in fuga) spre usa si strigand cu disperare sa nu inchid!?! Vecina cu pricina, z******* care este!!! Hopa, in gandul meu acum e momentul: « sa-mi scape usa, sa nu-mi scape »...

Si totusi, razbunarea e arma prostului… si cum mie imi plac armele doar in mana oamenilor destepti, guess what did I do?

Trei zile si trei nopti!!!

Trei nebuni la malul marii :)

Am promis ca i'll be back cu tzeposhime, valuri, soare, distractie, scoici si altele din campul lexical al "Marii Negre" :), deci ma tin de cuvant (de ultima litera mai exact:D). Nici nu urcam bine in tren in prima zi de ratacire ca si ochesc un tzepos numai bun de intrebat "ce gel foloseste" :)) Acum sa nu intram in amanunte, ca nu cred ca intereseaza pe nimeni brandurile gelurilor. Sau? Oricum, la intrebarile suplimentare va raspund ulterior.
Numai bine, ajunsi pe peron in Costinesti, ploaia s-a gandit probabil ca o sa ne plictisim in week-end si a venit si ea :) Mai mare fericire nici ca puteam avea, tuna si fulgera ca in filmele horror si noi tresaream de parca dadusem in Parkinson. But "after the rain" is sun :) asa ca malul marii a avut onoarea sa ne aiba cateva ore oaspeti nostalgici si picati in butoiul cu melancolie... printre valuri si aparatul foto.
De cazare, ce sa va zic :> OLINCLUSIV - 3 stele, 3 paturi, 3 paturi (cu diacritica), 3 cearsafuri, 3 perne, 3 caini, 3 pisici, 1 televizor defect si fara antena (mai exact de forma, nu stiu acum daca geometrica sau algebrica), 1 fereastra si 1 usa, mai mult de atat nici ca puteam cere. Le-am impartit frateste si ne-am continuat sejurul pe picior mare (cam 1, 50 m :D).
Sambata dimineata, dupa ce am ratat rasaritul (din cauza nocturnelor mele povesti studentesti - desi setasem alarma la toate cele 4 telefoane) am plecat hotarati sa inchiriem tot soarele de pe plaja fara sa cedam vreo raza celorlalti turisti. Asa a si fost, caci dupa o zi caniculara cu multa destrabalare si topless-ime in jur, ne-am intors in flacari la vila (daca turnai apa pe noi, pobabil iesea fum si cum « nu iese fum fara foc », va inchipuiti). Din nou seară, din nou ploaie, again rupere de nori, tunete si fulgere pe banda rulanta.
Stiu ca va roade curiozitatea, si ca prea repede se facu seară :)) da… intr-adevar multa lume pe plaja, tinerete fara numar si batranete fara inhibitii. Multe « muzici » , vreo 7 la numar ca iti venea sa-ti bagi scoici in urechi sa nu mai auzi combinatiile periculoase. Costume de baie care mai de care mai curcubeice ;;) sau cu sclipiri de haur (e pe val anul asta in caz ca nu stiati). Se pare, insa ca si aici la malul marii, criza si-a facut simtita prezenta, avand in vedere ca majoritatea don’shoarelor nu au fost in stare sa-si cumpere si bucata de sus a costumului de baie. Si noi vorbim de lupta dintre sexe, cand de fapt nu mai exista nicio diferenta, everybody in za bustul gol!!! Dar asta sa fie problema :-j noi sa fim sanatosi si sa nu purtam ochelari cu lentile groase ca restul vine de la criza. :D
Asa ca am avut parte de trei zile de agonie si extaz, alaturi de doi nebuni, la fel ca mine, Anccc&Razzvv, cu care ti-e mai mare dragul sa pleci la drum :)

Asta pentru voi, restul numai si numai intre noi :-$

Vine valul...

Ca tot vorbeam in ultima vreme de plecari... ete ca soarta ma impinge sa comit una! Probabil in cateva ore o sa fiu deja pe val :) Ne hotararam dom'le sa scapam de stresul cotidian si sa ne luam talpasita un week-end la mare. Asa, pe nepusa masa, tam/nesam! Asadar, pana duminica seara sper sa am timp sa ma fac taciune sau macar sa iau locul intai pe plaja la "aruncatul cu privirea" >:) Presimt ca urmatorul post o sa fie plin de "tzeposhime" (elementul principal al plecarii:)) ) de valuri, soare, nisip, scoici si sete de distractie. Trebuie insa sa recunosc ca preferam escaladarea unui munte, de aceea o sa iau toate stancile la rand si cu ochii inchisi imi inchipui ca-s pe varfu Omu' :D Uite, deja aberez... si inca nu am facut insolatie [-(

Promit sa fac reclama si la cazare daca o sa ne fie oferite conditii decente, daca nu, ramane secretul nostru si al valurilor marii unde ne-am petrecut cele doua nopti. :)

Pi val cu noi!!!

In speranta ca ne vom intoarce cu energie pentru intreaga capitala, "haidi, pa" (copyright V.V.) .

People always leave...

DE CE?

Asta e intrebarea mea tot timpul! De ce plecam? De ce ne intoarcem? De ce facem atatea sacrificii? De ce in viata asta? De ce oamenii din jurul meu? Voit sau nu, pentru mine plecarea mea sau a altora a devenit deja obisnuinta. De la 19 ani tot vin si plec, eu din viata unora, unii din viata mea. De-am putea opri timpul in loc sa nu mai putem pleca... Si totusi pentru ce sa ramanem?

Acum ceva timp, mai exact in anii mei de studentie (nu demult apusi), imi amintesc ca in cadrul unui seminar, unul dintre profesorii nostri de suflet ne-a spus povestea unui bun prieten care in urma cu cateva zile ii plecase definitiv in “strainatate”, lasandu-si in urma familie, prieteni si locuri memorabile din viata lui. La intrebarea profesorului nostru « De ce pleci asa departe? », prietenul a raspuns cu o intrebare zguduitoare si memorabila pentru mine la acea vreme: “Departe de CE” ? Atunci nu am fost de acord cu acest raspuns, chiar l-am considerat pe prieten « tradator de patrie, de neamuri si de glie ». Insa, acum… dupa 2 ani in care s-au perindat atatia oameni, atatea intamplari in viata mea, gandirea mi-e alta si tare mi-e frica ca peste doi ani o sa ofer si eu acelasi raspuns.

Majoritatea dintre noi suntem probabil deja sictiriti de ce ne ofera tara noastra, de conditiile tot mai precare, de posibilitatile care « nu este », asta citandu-l pe unul din oamenii care ne conduc :) Asadar, plecam… de la sat la oras, dintr-un oras in altul, din Romania in alta tara. Dar ce se intampla atunci cand trebuie sa pleci si te-ai atasat de oamenii din jurul tau? Va spun eu din proprie experienta: Pleci cu speranta in suflet ca n-o sa dezamagesti, cu promisiunea ca « Niciodata nu stii ce ne rezerva viata si te va pune din nou fata in fata cu cei pe care i-ai lasat in urma » :) Te desprinzi cu greu, pleci cu sufletul fărâme, dar cu fruntea SUS si cu amintiri sau invataminte de fiecare data. O iei de la zero sau de la 1, incepi o noua viata, si cand te atasezi trebuie sa pleci din nou si tot asa, pana cand vrei sa te intorci, dar nu mai poti ca pleci de tot…

Si totusi, « Partir c’est mourir un peu… »

Mi-e dor...

Nu stiu altii cum sunt, dar pentru mine, cand mi-e dor e „Crima si pedeapsa“ de Tom-ievski :-<

Mi-e DOR de voi, mi-e dor de inocenta noastra, de garsoniera lui Goitza, de anii de liceu, de Crisanul de acasa cu trogloditii lui cu tot, de amfiteatrele din Tm, de gratarele din Sofreni, de zeii adolescentei mele (Luro, Bolo, Kero, Soparla si inca cateva bucati, Cora stie mai bine), de Dorobantilor - Bloc E 11, de urechile lui domn Burcu, de Unirii din Tm, de parfumul dirigei, de interviurile mele, de excursii pe munte, de fulgii de zapada, de nucul din gradina, de banchete, de turele de noapte de la Solectron, de 12 C, de bunicii mei in floarea varstei, de biletelele primite pe sub banca, de prajiturile de la cofetaria mamei, de baschetul din cartier, de bastonasele si liniutele pe care le faceam strambe in clasa intai, de tramvaiele pierdute, de invatatorul meu, de plaiurile copilariei, de Pipiripi, de majorate, de M&A, de UVT, de pizza mancata in miez de noapte, de pariuri inca neincheiate, de plaja, de Dark, de examene date pe fuga si luate in graba, de plecari in noapte - fara sa stim unde, de 13 septembrie, de ceva dulce, de Divizia C – Vest (fotbal), de mare, de articolele mele, de Sag, de beep-urile din ora in ora, de balurile din facultate, de ochii tai, de malul Begai, de nopti pierdute prin camine, de jogging prin parcul boschetarilor, de tipul de sambata, de concertele nocturne, de omul de zapada, de blind date, de susotelile de la orele de stiinte sociale, de lungile plimbari prin parc, de licenta, de stadion…
TO BE CONTINUED!

Leapsa de la Clau :)

Sunt echilibrata si realista, tocmai de aceea deseori imi cert prietenii pentru viciile lor, dar nu uit de DO NOT JUDGE !
Mi-as dori să avem viaţă veşnică.
Nu-mi plac fufele de nicio culoare (daca sunt albastre, ma mai gandesc :D), le detest; ma enerveaza la culme taranii (aia de la oras), gen hai cu maneaua si Dulce&Cabana in Mertzan :))
Orice aş face pentru familia mea (Cora you are in).
Nu uit persoanele care si au lasat amprenta asupra vietii mele.
Nu pot sa accept infrangerea intr-o lupta, dar uneori e bine sa stii si cand sa te opresti.
Pot sa ma acomodez repede oriunde, oricand si in conditii extreme :P
Urasc faptul ca REGRETELE TARZII NU-SI AU ROSTUL si OAMENII ISI DORESC TOT TIMPUL CE NU POT AVEA!
Imi plac oamenii inteligenti, inventivi, cu simtul umorului si macar cu 3,5 ani de acasa.
Joc teatru la munca (cu clientii), nevoia te invata :D In viata de zi cu zi sunt sincera cu doze de H2SO4 :D :D :D
Pregatesc schimbari majore in viata mea :)
Imi place sa visez cu ochii deschisi si sa cred in « Mai devreme sau mai tarziu toti primim ceea ce meritam » :)
Nu suport sa vad oameni saraci, cu mana intinsa, oameni fara casa, batrani pe strada, nevoiasi…
Apreciez oamenii care sunt capabili sa o ia oricand de la zero (barat inca :D) .
As vrea sa fiu imuna la tot ce se intampla in/cu lumea asta.
Ma tem de singuratate la batranete, din acest motiv o sa fac o echipa de fotbal (rezervele le completează fratii mei si Cora) Cine se incumeta? :))
Imi pare rau ca nu sunt băiat, mi-ar fi placut să fac armata. Sau daca nu, sigur ajungeam un fotbalist celebru… la Building Severin :)) In fact, mai bine ca nu sunt baiat, pentru ca nu aş fi ştiut cu care dintre prietenele mele sa ma casatoresc.
Aud stropii de ploaie pe geam si as vrea sa fiu acolo in mijlocul lor :) to feel them!
Vad negru in fata ochilor cand intalnesc oameni egoisti, ipocriti, materialisti sau snobi.
Nu imi place spontaneitatea in exces, toate au o limita la mine, inclusiv reteaua de internet :)) Nu-mi place sa insist. Nu mananc mazare, linte, spanac, mirodenii, kiwi.
Rar pun suflet, dar şi când pun, uit sa masor gramajul.
Pastrez bine secretele prietenilor.
Nu sunt multumita de J-ul din prezent, stiu ca poate mai mult de atat :-<
Sunt confuza cand intalnesc persoane care ma dezamagesc...
Ar trebui sa fiu mai calma, nervii mei dauneaza grav :-"
Am nevoie de tine :)

Leapsa merge mai departe la Paul :P pe care-l voi bate si data viitoare la baschet.

J is back :)

Dupa indelungate mustrari de constiinta si dor de a-mi asterne gandurile, am acceptat provocarea "lu' Clau" de a-mi reinvia blogul :) Sincer, probabil o provocare si pentru mine insami... In fond, trebuie sa demonstrez ca nu degeaba am terminat Facultatea de Jurnalism, si sa incerc sa nu-mi irosesc talentul. Daca inca nu-mi permit sa scriu acolo unde as vrea, macar sa ma "mentin in forma" postand vrute si nevrute pe asta micu' :))
Asadar, in cele ce urmeaza, o sa aveti parte de Jane ( sau J cum imi spun apropiatii:P ) in adevaratul sens al cuvantului.