miercuri, 8 iulie 2009

People always leave...


DE CE?

Asta e intrebarea mea tot timpul! De ce plecam? De ce ne intoarcem? De ce facem atatea sacrificii? De ce in viata asta? De ce oamenii din jurul meu? Voit sau nu, pentru mine plecarea mea sau a altora a devenit deja obisnuinta. De la 19 ani tot vin si plec, eu din viata unora, unii din viata mea. De-am putea opri timpul in loc sa nu mai putem pleca... Si totusi pentru ce sa ramanem?
Acum ceva timp, mai exact in anii mei de studentie (nu demult apusi), imi amintesc ca in cadrul unui seminar, unul dintre profesorii nostri de suflet ne-a spus povestea unui bun prieten care in urma cu cateva zile ii plecase definitiv in “strainatate”, lasandu-si in urma familie, prieteni si locuri memorabile din viata lui. La intrebarea profesorului nostru « De ce pleci asa departe? », prietenul a raspuns cu o intrebare zguduitoare si memorabila pentru mine la acea vreme: “Departe de CE” ? Atunci nu am fost de acord cu acest raspuns, chiar l-am considerat pe prieten « tradator de patrie, de neamuri si de glie ». Insa, acum… dupa 2 ani in care s-au perindat atatia oameni, atatea intamplari in viata mea, gandirea mi-e alta si tare mi-e frica ca peste doi ani o sa ofer si eu acelasi raspuns.
Majoritatea dintre noi suntem probabil deja sictiriti de ce ne ofera tara noastra, de conditiile tot mai precare, de posibilitatile care « nu este », asta citandu-l pe unul din oamenii care ne conduc :) Asadar, plecam… de la sat la oras, dintr-un oras in altul, din Romania in alta tara. Dar ce se intampla atunci cand trebuie sa pleci si te-ai atasat de oamenii din jurul tau? Va spun eu din proprie experienta: Pleci cu speranta in suflet ca n-o sa dezamagesti, cu promisiunea ca « Niciodata nu stii ce ne rezerva viata si te va pune din nou fata in fata cu cei pe care i-ai lasat in urma » :) Te desprinzi cu greu, pleci cu sufletul fărâme, dar cu fruntea SUS si cu amintiri sau invataminte de fiecare data. O iei de la zero sau de la 1, incepi o noua viata, si cand te atasezi trebuie sa pleci din nou si tot asa, pana cand vrei sa te intorci, dar nu mai poti ca pleci de tot…

Si totusi, « Partir c’est mourir un peu… »


3 comentarii:

Claudia Spridon spunea...

off:(( this is so saaad:(( vreau si eu sa ma desprind...de ceea ce imi face mai mult rau decat bine...si...vreau sa o iau de la 0...sau poate chiar de la 1 =((

:] spunea...

:((
nu vreau sa ma desprind de cei pe care ii am acum, si slava domnului cas v-am cunoscut.o parte din mine a fost modelata dupa gandurile voastre./

:] spunea...

people always leave, and were leaving to the beachhhhhhhhhhhhhhh!!!!!!